Poezii

Imi pasa

Mi-e dor de tine
Si nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a gasit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e inlauntrul meu de tine
Mi-e nu stiu cum,
Mi-e nu stiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasa.

Imi pasa!

-Adrian Paunescu-

Anunțuri
Poezii

fosta iubire

„Nici amintirea nu te mai pastreaza

 De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon

 Ai fost o nebunie si o raza

 Ramai un numar vechi de telefon.

 As vrea sa te mai vad dar nu se poate

 Am auzit ca te-am vazut candva

 Dar ca prin geam cu marginile mate

 Priveam prin fosta draga fiinta ta.

 Mai vine cineva si mai imi spune

 Cate ceva de bine sau de rau,

 Dar noi n-avem nici amintiri comune

 Te-ai dus luand tot ce era al tau.

 Candva te presimteam pe-o filfaire

 Stiam apropierea sa ti-o gust.

 Acum chiar sa ma tai tot nu am stire

 Ca mie aproape pasul tau ingust.

 A fost iubire ? Sau minciuna lunga?

 Te rog da voie gandului curat

 Din departarea mea sa te ajunga

 La orice nume azi te-ai fi mutat.

 Un telefon uitat si o adresa…

 Aud ca suferi si traiesti urat

 Si-ti cureti zilnic cuvenita lesa

 Si tu, cu mana ta, ti-o pui la gat.

 E greu sa-ti spun, dar viata impreuna

 Oricat de scurta, m-a trimis sa-ti spun

 Un adevar mai grav ca o minciuna,

 Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

 Nu mai existi, esti trasnetul de vara

 Ce mi-a lasat in creier cer topit

 Dar cand te-am aruncat pe usa-afara.

 Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

 Sa-ti spun sa te intorci ? Astepti zadarnic,

 Ramai si-mbraca-ti viata in vopsea,

 Marita-te mai bine c-un paharnic,

 Sa aiba dromaderii ce sa bea.”

-Adrian Paunescu-

Poezii

supravietuirea

„Aici-numai tu, numai tu, rautatea pamantului.

Prietenii-cu tamplele stralucitoare prabusite pe mese,
morfoliti si incleiati ca niste coji de seminte.

Sticlele- goale, mahmure si bosumflate
ca niste amante
convinse ca nu vei divorta nicicand pentru ele.

Tu, cu obisnuita betie bavarda si megalomana,
canti precum Nero dezastrul Romei lor,
plangand artistul ce moare cu tine
in catastrofa clara.

Iar ea, vinetie deja, coboara printre muribunzi
si nu se mai stie cine da si cine primeste.

Tu, numai tu, traind cu brava rautate
de parca nimic n-ar fi.”

-Radu Vancu-

Poezii

Neruda

„Ce ai?
cand te privesc
nu aflu in tine decat doi ochi
asemenea tuturor ochilor
si o gura
pierduta printre miile de buze
pe care le-am sarutat,
un trup
aidoma tuturor trupurilor
pe care le-am cunoscut,
dar care nu mi-au lasat
nicio amintire…”

– Pablo Neruda-  

Poezii

” Sa nu imi ceri, iubite,
Iubirea de demult…
Cat de frumos esti inca,
Dar eu sunt slaba-acum,
Caci sunt alte amaraciuni pe lume
Si alte placeri
In afara de-amor.
Sa nu imi ceri, iubite,
Iubirea de demult.”

Fotografii · Poezii

Sa ne iubim

  

„Sa ne iubim..

Sa ne iubim pe tarmul marii Negre

Sa ne iubim cat ne intreaba valul

Ce e cu noi, ce suntem si ce vrem

Noi sa-i raspundem confundati cu malul

Ceva intre rugaciune si blestem…

Sa ne iubim pe tarmul marii…”

                   -Adrian Paunescu-

Poezii

exil in mine insumi( Gigi Caciuleanu)

„Sunt ca o gaură în mine însumi. O gaură astupată cu propriul meu corp.

Dacă

n-aş zăvorî totul. Dacă aş reuşi să dau de cheie. După ce atâta m-am chinuit s-o arunc cât mai departe.

De ce-oi fi astupând toate crăpăturile? De ce-oi fi închizând toate deschizăturile? De ce mi-oi fi întorcând privirea de la orice fisură, cât de mică, din carapace?

Mi-e să nu devină crevase ca să mă scurg prin ele. Sau prăpastii ca să mă afund.

Seri. Dimineţi. Noaptea dintre ele. Sandvişuri cu noapte. Indigestie peste indigestie de atâtea sandvişuri cu noapte.

Să se afle oare cheia de rezervă, cheiţa de aur, zvârlită şi ea adânc în negreala de vis a acelor nopţi?

Sau prinsă în cimentul dimineţilor?

Ori abandonată pe undeva în bunkerul singuratec al vreunei zile de iarnă?

Singura soluţie. Să dărâm uşa. Să intru pe geam, să-l sparg…

mă dărâm. Să mă sparg, să mă strecor printre propriile mele cioburi…

Să pătrund în propriile mele mişcări şi gânduri. Tot atâtea lacăte şi zăvoare. Să mă furişez în propriii mei paşi.

Să mă cuibăresc în mine însumi ca într-o nişă din care am fost dat afară. Din care m-am dat afară. Din care am fost gonit de propria mea frică. De propriile mele spaime.

De prea multele mele groaze. De mine însumi.”