Aberatii

manuscris

 

Stiam ca se va sfarsi inca dinainte de a incepe. Si poate de aceea am evitat cat am putut inceputul si am acceptat fara regrete sfarsitul. Stiam ca a scrie o carte inseamna a aseza cu grija litere pe foaie si ca fiecare zi reprezinta o victorie impotriva pustiului.

Te-am acceptat asa cum accepti o carte veche, prafuita, pe care o stergi cu grija si o asezi pe cel mai inalt raft pentru ca nimeni sa nu ajunga atat de departe si la care doar eu cunosc scurtatura. Te-am primit in biblioteca mea, alaturi de alte carti- mai scumpe, mai frumoase, mai lungi si cu coperti stralucitoare. Dar atat de diferite.  Candva, in timp, am inceput sa te citesc atat de des incat am pierdut file si s-au ratacit undeva  in spatiu. Si nu le pot gasi oricat am strigat. Le-am cautat in zile ce au trecut, dar fara rost. Si m-am resemnat. Acum au ramas doar pagini sterse, gri si mazgalite.

Zilele urmatoare imi voi cumpara sau poate scrie o carte noua. Cu coperta viu colorata si cu litere mari, aproape stridente. Dar diferita…

 

„mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!…
 Vai!… Ultima seară ce trist se sfârşea…”

Anunțuri